Lumea Noastra – De la Zero la Momentul Actual

Atlasul Lumii

Archive for the ‘Stiinta’ Category

Tot ce se stie despre stiinta

Hydrino – Apa – Energie

Posted by SirDevil pe Noiembrie 18, 2008

Exista un savant, Randell Mills pe numele sau, care a bulversat cu teoriile lui lumea stiintifica mondiala. El sustine, nici mai mult, nici mai putin, ca principala sursa de energie a viitorului va fi apa. Inca un vis de aur al omenirii prinde astfel viata.

Teoria si rezultatele experimentelor pe care le-a facut i-au adus multi adepti, dar si multi detractori. Si cum sa nu reactionezi, cand dr. Mills combate mecanica cuantica?

Pe scurt, Randell Mills sustine ca exista o forma de hidrogen – pe care a numit-o hydrino – al carei atom are un singur proton si un singur electron. Cel din urma graviteaza in jurul protonului pe o orbita mult mai apropiata de acesta decat in cazul atomului de hidrogen descris de fizicile de pana acum. Exista metode prin care hidrogenul obisnuit se transforma in hydrino, mutatia fiind insotita de eliberare de energie. Firma lui Mills, Blacklight Power din New Jersey, incearca sa realizeze primul produs comercial in stare sa puna in valoare puterea acestui hydrino care, dupa spusele savantului, poate degaja o energie de 1.000 de ori mai mare decat combustibilii coventionali.

Dar e greu sa convingi lumea stiintifica de un adevar care neaga teoria cuantica. Mult mai mult succes a avut Mills la cateva companii particulare, care au finantat cu milioane de dolari cercetarile companiei Blacklight Power. Dar nu toti savantii lumii il privesc de sus pe Mills. Rick Maas, de la Universitatea Carolina de Nord din Asheville, s-a aplecat asupra studiilor acestuia, ba chiar a vizitat laboratoarele de la Blacklight Power, impreuna cu Randy Booker, fizician la aceeasi universitate. Maas a sfarsit prin a se arata coplesit de rezultate, exclamand: “Nu se poate sa nu fii convins ca are dreptate decat daca nu vrei sa crezi.“ Pe o pozitie asemanatoare s-a situat si fizicianul Jonathan Phillips, de la Universitatea New Mexico. Dupa ce a citit lucrarile lui Mills, Phillips a declarat: “Gasesc foarte convingatoare aceasta teorie“ si s-a alaturat echipei de la Blacklight Power.

Legile fizicii si teoria cuantica
Toata problema consta, potrivit lui Mills, in faptul ca fizicienii au fost condusi spre teoria cuantica de o criza aparuta in cercetarea stiintifica in urma cu un secol: legile cunoscute ale fizicii pareau sa implice atomi care nu existau. Pentru a ocoli problema, fizicienii au inventat teoria cuantica si legitatile ei ciudate, care nu tineau seama de adevaratele legi ale fizicii. Si asta – sustine Mills – a fost greseala lor. Intr-o serie de lucrari publicate in cele mai prestigioase reviste stiintifice, Mills argumenteaza faptul ca legile clasice ale fizicii functioneaza perfect si la nivelul atomilor. Adevarata problema consta in faptul de a trata electronii ca pe niste particule punctiforme. Legile clasice ale fizicii s-ar aplica perfect daca electronul din atomul de hidrogen ar fi interpretat ca o sfera cu incarcatura electrica avand in centrul sau protonul.

Asa s-a ajuns la transformarea atomului de hidrogen in hydrino. Problema practica este aceea de a combina acest atom cu catalizatori precum heliul si potasiul in vederea obtinerii de energie. Un alt efect al reactiei ar fi elibererea de lumina ultravioleta de inalta frecventa (de aici si numele firmei lui Mills, Blacklight Power).

Cu toate ca lucrarile temerarului vizionar au fost publicate in reviste celebre si respectabile, nu putini sunt savantii care le contesta argumentele. Unul dintre opozanti este Andreas Rathke, angajat pana de curand la ESA (European Space Agency). Acesta a publicat o lucrare in care identifica erori grave in teoria lui Mills, incompatibile cu teoria cuantica. Pe aceeasi pozitie se situeaza profesorul Jan Naudts, expert in teorie cuantica la Universitatea din Anvers, care cere, mai intai de toate, dovezi experimentale.

De la teorie la practica
Echipa de la Blacklight Power sustine ca a obtinut hydrino in laborator incalzind atomul normal de hidrogen pana cand acesta s-a transformat in plasma, moment in care i-a adaugat catalizatorii. Energia eliberata a fost mult mai mare decat prevedea teoria-standard. Rezultatele au fost date publicitatii, iar experimentele au fost refacute de alti savanti, printre care Rick Maas, care a declarat: “Experientele sunt atat de convingatoare, incat e timpul sa nu ne mai certam in jurul acestei teorii.“ Totusi, a adaugat ca este timpul ca echipa lui Mills sa se arate intr-adevar capabila de a pune teoria in practica si de a scoate pe piata un produs viabil.

Rick Maas, care a decedat la mijlocul lunii decebrie, nu mai poate cunoaste rezultatul, dar Blacklight Power lucreaza la un generator de energie hydrino. Mills nu spune cat de aproape se afla de finalizarea proiectului, dar lumea stiintifica spera. Si, mai mult decat aceasta, cealalta, lumea obisnuita, care viseaza de multa vreme la o forma de energie la indemana si ieftina.

FACTS


De la apa la energie

Apa – hidrogen – hydrino – energie
Dr. Randell Mills sustine ca atomii de hidrogen extrasi dintr-o sursa de apa pot ajunge in starea hydrino, eliberand o cantitate substantiala de energie.
1. Hidrogenul normal (gaz) este introdus in reactor, unde moleculele de hidrogen sunt incalzite de un filament pana ce atomii lor se separa.
2. Atomii intra in contact cu un catalizator (cum ar fi potasiul), care declanseaza trecerea atomilor de hidrogen in starea hydrino.
3. Transformarea in hydrino duce la eliberarea unei mari cantitati de energie. Caldura rezultata va fi convertita in energie electrica folosindu-se tehnologia cunoscuta.

Alte reactii

1991. Bob Park, profesor la Universitatea din Maryland, anunta, pe un ton sarcastic, “descoperirea“ de catre dr. Mills a fuziunii la rece.

1996
. Institulul pentru Concepte Avansate al NASA incearca, plecand de la lucrarile lui Mills si chiar imprumutand aparatura de la acesta, sa obtina rezultate in domeniul propulsiei rachetelor. Proiectul a fost abandonat.

2000
. Douglas Osheroof, profesor de fizica la Universitatea Stanford, laureat al Premiului Nobel pentru fizica in anul 1996, declara ca “fara indoiala, Mills e un tip destept si o fi gasit el ceva, dar ceea ce spune pare mult mai important decat este de fapt“. In concluzie, hydrino este “o idee trasnita“.

2002
. Anthony Marchese, profesor de inginerie mecanica la Universitatea Rowan, accepta ca “se intampla ceva interesant in celulele alea“.

Mills Randell
Randell L. Mills s-a nascut la 3 septembrie 1937. A absolvit medicina la Harvard in 1986, dupa care a obtinut o diploma in inginerie electrica la Institulul de Tehnologie din Massachusetts (celebrul MIT).

In 1991 a fondat Blacklight Power, pentru a se dedica in intregime cercetarilor din domeniul tehnologiei energiei. Lucrarile lui, desi publicate in unele dintre cele mai prestigioase publicatii stiintifice, i-au adus, printre altele, calificativul de pseudosavant, in timp ce The Guardian a folosit in legatura cu ele sintagma “erezie stiintifica“.

Richard P. Maas s-a nascut in 1951. A absolvit Universitatea Bucknell, a obtinut un masterat in chimie, un masterat in sanatate publica si un doctotrat in chimia mediului. Din 1987, s-a alaturat colectivului Universitatii Carolina de Nord, unde a fondat Institutul de Calitate a Mediului. A decedat la 12 decembrie 2005.

Anunțuri

Posted in Stiinta | Etichetat: , , | 3 Comments »

Inventiile Antichitatii

Posted by SirDevil pe Noiembrie 18, 2008

Gradinile
Pana la rafinamentul Gradinii celor cinci simturi de la castelul din Yvoire, la splendidele labirinturi ale Versailles-ului sau la geometria severa a spatiilor verzi de la Wildegg, Anglia, drumul a fost lung si pavat cu milioane de flori si legume. Gradinile fac parte din cadrul de viata al omului din momentul in care acesta s-a sedentarizat. La origine, ele (ierburi aromatice, legume radacinoase) ii ingaduiau sa-si satisfaca necesitatile alimentare. Ulterior, omul a inceput sa constate ca pot fi produse diverse varietati pornind de la o singura planta. Urmele celor mai timpurii gradini au fost gasite in Mesopotamia si Egipt, zone in mare parte aride, pe care spiritul mereu activ al locuitorilor le-a facut fertile prin canale si irigatii. Gradinile s-au dezvoltat din nevoia de a oferi un spatiu, special ingradit, in care atentia „gradinarului“ sa se poata indrepta asupra unor plante mai sensibile. Din ce in ce mai sofisticate, respectivele gradini au inceput sa constituie un perimetru esential in preajma palatelor, devenind un spatiu dedicat prin excelenta delectarii.

Bauturile fermentate

„Nu exista activitate in viata omului care sa-i rapesca mai multa energie, ca si cand natura nu ne-ar fi oferit cea mai sanatoasa bautura, apa.“ -Pliniu

Ei bine, apa nu a satisfacut nevoia de lichide (si de extaz) a omului. Iar asta nu de ieri, de azi, ci tocmai din Paleolitic, cand a inceput producerea licorilor fermentate. Cu exceptia locuitorilor din zonele polare, unde sursele de zahar sunt inexistente, oamenii au demonstrat o abilitate remarcabila in a gasi cai de fermentare a diverselor produse salbatice sau cultivate – mierea, strugurii si alte fructe, cerealele (orzul, graul, porumbul, meiul si sorgul). O data ce sucul a fost extras din fructe, microorganismele (de tip Saccharomyces cerevisiae) incep sa se multiplice natural, hranindu-se cu monozaharidele din suc. „Vinul“ astfel rezultat a inceput, inca din Neolitic, sa fie depozitat si pastrat in vase de lut. Ca sa nu se oteteasca, fapt ce i-ar fi obligat pe amatori sa consume toata productia deodata, oamenii au inceput sa introduca in lichidul aromat si ametitor rasini si ierburi cu proprietati antimicrobiene.

Sticla
Sa-l ascultam pe Pliniu cel Batran (citat dupa Brian M. Fagan, Saptezeci de inventii ale Antichitatii, Editura Aquila, 2005): „Se spune ca, mai demult, vasul unor negustori de soda naturala (nitrum) a acostat langa raul Belus si acestia au coborat pe mal si au hotarat sa-si pregateasca de mancare. De vreme ce n-au gasit nici o piatra pe care sa-si sprijine cazanele, le-au asezat pe bulgarii de soda din incarcatura de pe vas. Cand acestia s-au incalzit si s-au amestecat cu nisipul de pe plaja, au inceput sa apara suvoaie de lichid ciudat; se spune ca aceasta este originea sticlei.“ Ca s-a intamplat asa sau ca sticla este un accident al procesului de producere a faiantei nu putem sti cu siguranta. Mai sigur pare faptul ca fabricarea acestui material translucid s-a rafinat in decursul a mii de ani, suflarea sticlei fiind atestata de-abia in secolul I i.Hr., pe coastele Siriei de azi.

Masinile de asediu, catapultele si arbaletele
Chiar daca ne-am propus sa contemplam o istorie in care singurul razboi sa fie cel de tesut, nu putem trece cu vederea toate acele inovatii ivite din nevoia de a castiga in competitia sangeroasa a Razboiului (domeniu in care a excelat cel mai stralucit geniu al Renasterii, Leonardo). Afara de stalpi sau de berbeci, instrumente de asediu oarecum precare, anticii au inventat dispozitive mult mai complexe de biruire a fortificatiilor: babilonienii construiau mari bastioane de pamant la baza zidurilor inamice pentru a-si inlesni accesul pe metereze, in vreme ce romanii foloseau incercuirea cu un zid ofensiv. Printre uneltele producatoare de ravagii la distanta, cea mai nimicitoare se pare ca a fost catapulta, a carei prima mentiune istorica dateaza din anul 400 i.Hr., cand a fost intrebuintata de Dyonisos, tiranul din Siracuza. Folosind principiul arcului, aceasta tragea nu doar cu sageti, ci si cu pietre sau alte proiectile. Mai tarzie, catapulta portabila, adica arbaleta, pare sa fi fost nascocita in secolele VI-VII d.Hr., de catre japonezi (la care purta numele de oyumi).

Textilele si tesutul
Un pas aparent umil, dar revolutionar in dezvoltarea umanitatii a fost inventarea procedeului mecanizat de producere a panzelor ori a hainelor din fir tors. Razboiul de tesut a permis transformarea fibrelor si firelor intr-o noua clasa de materiale rezistente si flexibile, ce puteau fi prefacute in haine – acoperaminte corporale capabile sa comunice informatii simbolice, sociale si estetice. De la inventarea sa, razboiul de tesut a cunoscut numeroase variante, din ce in ce mai perfectionate. Nici una dintre ele n-ar fi putut insa exista daca, anterior, oamenii nu ar fi inventat rasucirea fibrei in fir de tors. Filarea in fire din ce in ce mai lungi a fost considerabil usurata de aparitia fusului. Rotitele acestuia, prezente in majoritatea siturilor arheologice, erau utilizate pentru amplificarea rasucirii. Fibrele timpurii folosite la rasucire erau obtinute din plante, in special din bumbac. Lana a inceput sa fie utilizata de-abia in anul 3500 i.Hr., in Mesopotamia.

Sportul cu balonul rotund
Dominique Noguez, un reputat filosof si eseist francez, si-a intitulat ultima carte, aparuta chiar la sfarsitul lunii mai a.c., Adevarata istorie a fotbalului si alte revelatii.

Primul text incepe asa: „S-au scris multe lucruri inexacte despre originea fotbalului. A fost apropiat de sphaira si de uranie ale grecilor, de trigonalis pila sau de harpastum-ul romanilor. A fost intrezarit la asirieni si la egipteni. Soldatii chinezi din timpul dinastiei Chang izbeau o sfera de piele umpluta cu par? Asta era fotbal. Shintoistii din vechea Japonie se straduiau sa vare in templu, ritual, un balon din piele de peste? Tot fotbal era si asta. Vikingii celebrau macabru victoria dand cu piciorul in capetele taiate ale vrajmasilor? Fotbal, desigur.“ Chiar daca sportul este una dintre cele mai vechi indeletniciri umane, care a devenit aproape religie in Grecia Antica, fotbalul sau jocul cu balonul rotund are, asa cum sugereaza Noguez, o data de nastere mult mai apropiata de zilele noastre. Prima descriere a unui sport asemanator ii apartine calugarului spaniol Diego Duran (sec. al XVI-lea): „Barbatul care a aruncat mingea prin inelul de piatra a fost inconjurat de toti oamenii. L-au onorat, i-au cantat cantece de lauda si i s-au alaturat la dans.“ Descrierea se refera la vechiul joc tlachtli al aztecilor.

Cosmeticele si parfumurile
Folosite de mai bine de 7.000 de ani, aceste ajutoare de nadejde ale femeilor de azi infrumusetau si protejau, fara discriminare de sex, trupurile tuturor oamenilor. Ba chiar erau incluse, daca e sa luam aminte la descoperirile arheologice din Egipt, printre bunurile cu care erau inmormantati oamenii de vaza. tinute in compartimente si sertare speciale, pudrele din caolin, cu amestec de malachit verde, de galena neagra sau de ocru rosu, alcatuiau trusa celor care voiau sa se impuna in public sau ii insoteau pe oficianti in cadrul ceremoniilor religioase. Parfumurile, ale caror rudimente pot fi gasite, de asemenea, in edificiile funerare egiptene, au inceput sa fie produse potrivit unor retete complexe de-abia spre secolul IV i.Hr. Ele erau create prin inmuierea diferitelor ingrediente in ulei sau in alta grasime (enfleurage), ori prin incalzirea lor la un loc (macerare).

Imbracamintea, incaltamintea si perucile
Aparute initial ca mijloace de protectie a trupului impotriva conditiilor nefavorabile de mediu, primele haine potrivite pe corp dateaza de acum 25.000 de ani.

Facute din blana si piele, cusute cu unelte de os, inlocuite treptat de mai comodele variante textile, din bumbac, in, lana sau, in China, din matase, hainele si-au impus vocatia distinctiva, functia de emitator de frumusete si seductie. Mocasinii, cizmele, sandalele si apoi pantofii, conceputi sa apere piciorul de asprimea solului sau de temperaturile exagerate, au ajuns, inca din Antichitate, sa se asorteze cu purtatorul lor si cu rangul acestuia, alungind gamba si sporind expresivitatea mersului. Poate cele mai ciudate accesorii de infrumusetare a corpului au fost perucile si extensiile de par, ale caror cele mai vechi dovezi de folosire provin din Hierakonpolis, Egipt. Purtate peste parul ras sau tuns scurt, impiedicau aparitia bolilor capilare si protejau, laolalta cu acoperamintele de tip palarie, scalpul de razele Soarelui.

Rezervele de apa si instalatiile de canalizare
In societatile antice, responsabile pentru transportarea apei erau femeile, care foloseau fie vase, fie desagi de piele (obiceiul mai persista inca in comunitatile arhaice, inchise, din zilele noastre). Insa transportul cantitatilor mari, destinate unor grupuri numeroase, a trebuit sa-si gaseasca inca de timpuriu o alta cale de infaptuire. De aceea, au fost imaginate si apoi puse in practica lungi conducte prin care apa circula gratie scurgerii gravitationale. Canalele sapate in pamant au stat la baza viitoarelor sisteme de irigare din Asia de Sud-Vest, China si America Centrala. Jgheaburile sapate in piatra, folosite pentru debite de apa mai mici, au inceput sa fie folosite inca din mileniul II i.Hr. Conductele din lut, cele din bambus, apoi uluitoarele apeducte si rezervoare acvatice romane au facut ca apa sa devina un element accesibil tuturor.

Posted in Stiinta | Etichetat: , | Leave a Comment »

HIV – virusul ucigas

Posted by SirDevil pe Noiembrie 18, 2008

Epidemia de ciuma din anii Decameronului lui Bocaccio (1347-1350) sau gripa spaniola de la sfarsitul primului Razboi Mondial (1918-1919), fiecare cu cate 25 de milioane de victime la activ, au ramas in amintirea istorica a omenirii drept cele mai grave dezastre datorate unor molimi.

La 5 iunie 1981, Centrul de Control al Bolilor din Atlanta (Georgia) raporteaza ca, in perioada octombrie 1980 -mai 1981, la Los Angeles au fost semnalate cinci cazuri de imbolnavire, dintre care doua s-au soldat cu decese. Simptomele aparente indicau pneumonia ca eventuala cauza a mortii, insa asemanarea dintre cazuri, virulenta bolii si faptul ca toti cei cinci barbati facusera parte din comunitatea gay conduc spre ipoteza ca este vorba de o noua maladie, necunoscuta inca.

Intr-o perioada de pudibonderie a Americii, sustinuta de regimul conservator al presedintelui Ronald Reagan (1981-1989), informatiile despre aparitia si proliferarea bolii ajung cu greu la publicul larg. Cand fenomenul ia amploare, raspunsul administratiei si al suporterilor sai din mass-media este simplist, bigot si dezamagitor: „SIDA este o pedeapsa divina, iar cei atinsi de virus sunt doar niste pacatosi care isi merita soarta: homosexuali, drogati si prostituate.” In realitate, dupa o scurta perioada in care s-a crezut ca virusul ii afecteaza doar pe cei ce intretin relatii homosexuale, in decembrie acelasi an apare primul caz de SIDA la un heterosexual, dependent insa de heroina injectabila. Totusi, primul nume al bolii, GRID (Gay Related Immuno-Deficiency) sugera ca maladia ramane strict circumscrisa comunitatilor de homosexuali. De abia in iulie 1982, la o intalnire stiintifica desfasurata la Washington, este adoptat acronimul AIDS, in varianta franceza si spaniola – SIDA (sindromul imuno-deficientei dobandite).

Intre timp, cercetarile pentru identificarea cauzelor imbolnavirii progreseaza si, la 23 aprilie 1984, secretarul de stat pentru sanatate al SUA, Margaret Heckler, anunta ca doctorul Robert Gallo, de la Institutul National al Cancerului, a reusit izolarea virusului care provoaca SIDA. Acesta este botezat HTLV-III, declansand reactia cercetatorilor francezi care, prin doctorul Luc Montagnier de la Institutul Pasteur, revendicau de un an paternitatea descoperirii virusului, botezat de catre ei LAV. De abia in mai 1986, Comitetul International de Taxonomie a Virusurilor rezolva diferendul franco-american, adoptand acronimul HIV (Human Immuno-Deficiency Virus) pentru ucigasul tacut al celor peste 13.000 de oameni din 85 de tari, in perioada 1981-1985.

HIV este definit de catre cercetatori drept un virus care ataca exact celulele responsabile de protectia corpului uman impotriva infectiilor. Organismele persoanelor seropozitive, deci infectate cu HIV, nu mai pot face fata unor boli altminteri tratabile, cum ar fi pneumonia, tuberculoza sau meningita.

Posted in Stiinta | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Marte – Planeta Rosie

Posted by SirDevil pe Noiembrie 18, 2008

Cea de-a patra planeta de la Soare a fost botezata Marte dupa numele zeului roman al razboiului. Ea a fost supranumita Planeta Rosie datorita aureolei de o singura culoare pe care o vad cei ce o privesc cu ochiul liber sau prin telescop.

Conform celor mai recente masuratori, stratul atmosferic martian are grosimea de 11 kilometri (cu 5 kilometri mai mult decat cel terestru) si este compus din dioxid de carbon (95%), azot (3%), argon (1,6%), oxigen si apa (in proportii nesemnificative).

Solul este acoperit, astazi, in mare parte de o panza groasa de praf, de unde si culoarea portocalie a planetei. Marte cunoaste doua anotimpuri – vara, cand temperatura urca pana la maximum 20 de grade Celsius, si iarna, cand coboara sub -20 de grade Celsius. Trecerea de la un anotimp la altul se face brusc si este insotita de vanturi puternice (400 km/h). in anotimpul rece, 25% din suprafata planetei este complet inghetata, iar cerul e plin de nori de gheata uscata, asa cum arata o fotografie realizata de roverul Opportunity anul trecut.

O zi martiana are 24 de ore si 39 de minute. Primul indiciu care intareste ipoteza ca pe Marte a existat sau inca exista viata a fost furnizat in luna martie a anului 2004, cand orbiterul Mars Express a raportat o brusca crestere a concentratiei de metan in atmosfera. Sursa acestui gaz instabil putea fi o intensa activitate vulcanica, impactul cu o cometa sau existenta vietii sub forma unor microorganisme numite metanogene (producatoare de metan). intrucat pe Marte nu mai exista vulcani activi, iar ciocnirea cu o cometa nu ar fi scapat radarelor orbiterului, singura ipoteza plauzibila ramane existenta organismelor metanogene.

Gratie datelor incontestabile stranse de Mars Express, astazi foarte multi oameni de stiinta reconsidera expertiza din anii 70 care a nascut controversa Viking. in 1976, sondele Viking ajunse pe Marte au efectuat mai multe operatiuni menite sa stabileasca daca acolo exista sau nu viata. Mare parte a acestor operatiuni au avut rezultate pozitive, Viking 1 si 2 descoperind o varietate covarsitoare de microorganisme martiene. Mai apoi, numerosi cercetatori au contestat calitatea operatiunilor, iar comunitatea stiintifica s-a impartit in doua, entuziastii acordand credit misiunii Viking, scepticii desfiintand programul martian. Se pare ca specialistii care au afisat o pozitie mai nuantata, de mijloc, au fost cei care au avut dreptate.

Intre timp, Spirit si Opportunity, cele doua rovere care, de doi ani de zile, cutreiera cu pasi de melc solul martian, aduc noi si noi dovezi ca Planeta Rosie nu este atat de moarta pe cat pare. Fapt normal daca se tine cont ca in misiunile de cercetare a planetei Marte agentiile spatiale au investit de 10 ori mai mult decat in misiunile selenare. Wishful thinking stiintific, sau strangere temeinica de dovezi pentru executarea unui plan bine gandit? Cert este ca, la sfarsitul anului 2004, presedintele american George W. Bush a lansat Vision for Space Exploration, un soi de cincinal spatial care aloca agentiei spatiale americane fonduri uriase pentru accelerarea studierii Planetei Rosii.

Mare parte din acest plan nu a ajuns la cunostinta publicului, dar prezenta termenilor de colonizare si terraformare, alaturi de anuntarea unor noi misiuni (pana in 2020, cate una la doi ani), a incins imaginatia tuturor iubitorilor de SF. si nu numai. Pe parcursul anului, vom vedea ce va urma (in 2007 este programata cea mai ampla misiune martiana de pana acum, Phoenix).

Posted in Stiinta | Etichetat: , | Leave a Comment »

Un Soiuz pentru secolul XXI

Posted by SirDevil pe Noiembrie 15, 2008

In timp ce americanii anunta noi programe spatiale pentru urmatorii 20 de ani, rusii tac si fac: o noua naveta va fi gata de lansare relativ curand, ne asigura Michael Haulica.

Exista o idee preconceputa conform careia tehnologia spatiala ruseasca este cam depasita. E drept, e ceva mai simpla decat cea americana, dar functioneaza mai bine. Rachetele americane trec inca printr-un program de imbunatatire, iar perspectivele lor sunt limitate, in timp ce Statia Spatiala Internationala depinde si astazi de capsulele Soiuz si de transportoarele de marfa Progress.

Primele teste de zbor ale navetelor sovietice Soiuz, efectuate la 23 aprilie 1967, s-au soldat cu un dezastru: cosmonautul Vladimir Komarov a murit in momentul cand, la aterizare, parasutele au ramas inchise, iar capsula s-a facut una cu pamantul. La 21 iunie 1971, Gheorghi Dobrovolski, Vladislav Volkov si Victor Pataiev s-au sufocat literalmente in capsula, la intoarcerea acasa dupa un zbor cu prima statie spatiala ruseasca, Saliut 1.

De atunci, programul Soiuz a vizat imbunatatirea partii electronice si a designului exterior. In ultimii 35 de ani, au avut loc mai bine de o suta de misiuni, dintre care doar doua au intampinat probleme (in 1975 si 1983).

Siguranta inainte de toate
In cele 110 misiuni Soiuz au murit patru cosmonauti. In cele 107 zboruri ale navetelor americane si-au pierdut vietile 14 persoane. In ianuarie 2004, George W. Bush a anuntat ca, pana in 2010, NASA va renunta la aparatele spatiale „clasice” si le va inlocui cu vehicule de explorare cu echipaj (CEV – Crew Exploration Vehicles). Dupa doi ani, insa, proiectul american este pe cale de a fi abandonat, din cauza costurilor ridicate si a ambitiilor legate de proiectatele misiuni spre Luna si spre Marte. In aceste conditii, tot mai multi specialisti ridica intrebarea daca nu cumva Rusia este un furnizor de tehnologie spatiala mai credibil din punctul de vedere al performantelor si al costurilor.

NASA in incurcatura
Lucrand cu NASA la construirea unor statii spatiale proprii, Europa si Japonia au avut experiente oarecum dezamagitoare. Nici Japonia si nici Europa nu sunt interesate de CEV, pentru ca este putin probabil ca o alta agentie spatiala in afara de NASA sa joace vreun rol semnificativ in dezvoltarea acestor zboruri (se stie ca NASA nu-si dezvaluie altor state tehnologia de ultima ora). In aceasta privinta, Alan Thirkettle, director de dezvoltare a zborurilor umane la Agentia Spatiala Europeana (ESA), afirma fara ocol: „Dorim o cale independenta de acces la Statia Spatiala Internationala”.

Cea mai potrivita varianta pentru ESA ramane programul Soiuz. Actualmente, capsula ruseasca poate transporta trei persoane (dintre care doi piloti rusi) si nu este refolosibila, pentru ca aterizarea este dura. Constructorii capsulei Soiuz (RSC-Energia Corporation) cred insa ca au gasit o idee mai buna. La Expozitia Aerului de la Paris, de anul trecut, ei au prezentat proiectul unui nou vehicul spatial, numit Kliper – operatiune menita sa atraga investitorii straini. Kliper va fi construit pe bazele vechii capsule Soiuz, dar va avea sase locuri, iar nucleul componentelor va fi reutilizabil. Proiectul este propus in doua variante: de corp zburator si de avion spatial, acesta din urma dotat cu o pereche de aripi de dimensiuni reduse, care sa faca revenirea pe Pamant controlabila. Racheta va putea fi folosita ca transportor de marfa intre Terra si Statia Spatiala Internationala, dar si in misiuni selenare ori care vor folosi Luna drept escala in calatoriile spre Marte.

Posted in Stiinta | Etichetat: , , | Leave a Comment »